Codul etic al psihoterapeutiilor

Cuprins:

I. Terapia

II. Contractul psihoterapeutic

III. Pregătirea profesională

IV. Relaţia profesională cu alţi colegi

V. Responsabilitate şi confidenţialitate

VI. Cercetare, publicaţii

VII. Ocrotirea pacienţilor

VIII.   Comunitatea psihoterapeuţilor şi responsabilitatea socială

IX.  Monitorizare

I. Terapia

1.      Psihoterapeuţii nu fac distincţie între cei care îi solicită serviciile de specialitate şi nu refuză nici un pacient din motive discriminatorii: rasă, naţionalitate, religie sau alte motive.

2.      Psihoterapeuţii trebuie să asigure pacienţilor alegerea liberă a terapeutului şi a metodei psihoterapeutice.

3.      Psihoterapeuţii asigură pe tot parcursul psihoterapiei utilizarea acelor tehnici şi procedee care nici pe termen scurt, nici pe termen lung nu au efecte negative asupra pacienţilor ci din contră aduc maximum de beneficii.

4.      În alegerea terapeiei psihoterapeuţii trebuie să ia în considerare următoarele criterii: să asigure rezultate, durata terapiei, inconvenientele terapiei etc.

5.      Psihoterapeuţii stabilesc contractul terapeutic împreună cu pacienţii. În cazul în care într-un timp stabilit în contract nu s-a ajuns la scopul  dinainte stabilit se va reveni la discutarea contractului, ori în vederea încheierii terapiei, ori a orientării pacientului spre alt psihoterapeut. Dat fiind faptului că la copii contractul terapeutic se poate stabili numai parţial, este nevoie de implicarea părinţilor în stabilirea acestuia.

6.      Dacă contractul conţine şi contribuţii băneşti acestea trebuie să fie în acord cu preţurile cerute în general. Pacientul trebuie informat despre costurile psihoterapiei. În cazul copiilor contractul privind costurile băneşti se va stabili cu părinţii, dar trebuie informat şi copilul.

7.       Psihoterapeuţii acceptă dreptul pacienţilor de a lua decizii în limitele vârstei şi a stării lor, dar totodată analizează amănunţit, folosindu-se de toată gama lor de cunoştinţe şi responsabilitate, situaţiile şi deciziile pacienţilor şi în conformitate cu cadrul terapeutic îşi exprimă părerea despre acestea. În cazul copiilor se respectă implicarea lor, luând în considerare capacităţile lor de discernământ, starea lor de sănătate şi capacitatea redusă de a-şi percepe problemele.

8.      Psihoterapeuţii se angajează să iniţieze, să planifice, să desfăşoare şi să ducă până la sfârşit terapia. Dacă psihoterapeuţii din anumite motive nu reuşesc să continue terapia, aceast lucru va fi anunţat din timp pacientului, terapia nu va fi întreuptă, iar cazul în discuţie va fi predat altui psihoterapeut.

9.      Psihoterapeuţii se angajează să documenteze terapia, vor consemna datele calendaristice ale începutului şi  ale sfârşitului terapiei, datele calendaristice ale şedinţelor, indicaţiile, contractul, rezultatele eventualelor examinări medicale şi psihologice, antecedente terapeutice şi medicale, rezultatele unor eventuale trimiteri la alte examinări medicale.

II. Contractul

1.      Psihoterapeuţii trebuie să informeze clar pacienţii dacă le acordă numai examinare psihologică în scop clinic.

2.      La începutul terapiei psihoterapeuţii informează pacienţii despre scopul terapiei, despre metoda oferită şi despre alte posibilităţi de tratament psihoterapeutic. Psihoterapeutul trebuie să informeze pacientul dacă terapia este nouă şi vizează un experiment.

3.      În cazul psihoterapiei pentru copii nu numai copiii sunt subiecţii terapiei ci într-o anumită măsură şi părinţii, de aceea contractul se va stabili atât cu copilul cât şi cu părinţii. Fără acordul copilului nu se poate desfăşura activitatea de psihoterapie. Trebuie recunoscut dreptul adolescenţilor de a stabili contracte psihoterapeutice şi fără acordul păriţilor.

III. Pregătirea profesională

1.      Psihoterapeuţii trebuie să accepte faptul că pregătirea lor profesională nu este apreciată de către ei înşişi.

2.      Psihoterapeuţii recunosc şi acceptă limitele competenţelor lor, atât în domeniul pregătirii cât şi în domeniul experienţei profesionale. Psihoterapeuţii vor practica numai acele metode pentru care au competenţa corespunzătoare. Dacă un psihoterapeut întâlneşte un caz care depăşeşte competenţa sa profesională, este obligat să consulte un alt coleg care dispune de competenţa necesară cazului. Dacă în ciuda faptului că nu are competenţa necesară, nu este de acord cu predarea cazului altui coleg, trebuie să-şi asigure o continuă supervizare.

3.      În cazul unor probleme sau conflicte personale ivite pe parcursul terapiei psihoterapeuţii sunt obligaţi să-şi asigure supervizare.

4.      Psihoterapeuţii se angajează în privinţa faptului că după terminarea studiilor psihoterapeutice se perfecţionează şi depun eforturi să pună la zi pregătirea lor profesională. În vederea imbogăţirii cunoştinţelor participă la informări, şi specializări.

IV. Relaţiile profesionale cu alţi colegi

1.      Psihoterapeuţii supervizori care desfăşoară activitate de perfecţionare cu psihoterapeuţi sau cu profesionişti din alte domenii sunt obligaţi să încurajeze dezvoltarea lor profesională.

2.      Responsabilitatea supervizorilor constă în stabilirea clară a relaţiei şi a rolului lor. Responsabilitatea supervizorilor constă în stabilirea clară a limitelor relaţiei supervizor – psihoterapeut.

3.      Psihoterapeuţii care lucrează în domenii interdisciplinare sunt obligaţi să ţină legătură, să se consulte cu ceilalţi colegi psihoterapeuţi şi să-i informeze pe ceilalţi despre deciziile lor.

4.       Psihoterapeuţii trebuie să consulte alţi colegi în cazul în care problemele cu care se confruntă depăşesc limitele competenţei lor profesionale.

5.      Psihoterapeuţii nu au dreptul să ceară contribuţii băneşti din partea altor colegi în cazul în care aceştia îi trimit pacienţi.

V. Responsabilitatea de confidenţialitate

1.      Psihoterapeuţii, numai cu acordul pacienţilor au dreptul să folosească în scopuri didactice, în publicaţii, informaţiile clinice sau de orice natură obţinute despre pacienţi.

2.      În cazul în care se filmează şedinţa, este nevoie de acordul scris al pacientului în care se specifică condiţiile în care se vor prezenta acestea: a. Pentru alţi profesionişti, b. Pentru studenţi, c. Publicului larg.

3.      În cazul în care se va publica analiză de caz, detaliile personale prezentate să fie minime. Se vor publica numai informaţiile absolut necesare pentru înţelegerea cazului.

4.      Informaţiile colectate despre pacienţi (în formă de filme video, bandă magnetică, calculator), trebuie ţinute într-un loc sigur să nu fie accesibile altor persoane.

5.      Psihoterapeuţii, numai cu acordul pacienţilor au dreptul să dea informaţii de orice fel. Face excepţie situaţia în care este absolut sigur că este în pericol cineva, sau dacă cazul prezintă pericol pentru societate. În acest caz se vor informa familia, specialişti, sau instituţii speciale. Situaţii periculoase: pericol de sinucidere, ucidere sau infracţiune planificată.

6.      În cazul terapiei copiilor, din cauza faptului că este necesară colaborarea cu părinţii lor, secretele copiilor trebuie să fie tratate în mod absolut confidenţial. Psihoterapeuţii au dreptul să consulte cu părinţii, profesori etc.

VI. Cercetare, publicaţii

  1. Psihoterapeuţii trebuie să ceară acordul forma în cazul în care pacientul este testat în scopuri experimentale, sau în scopul efectuării unui interviu. Pacientul trebuie informat clar că experimentul nu se efectuează în scopuri terapeutice. În cazul copiilor cooptaţi în cercetare acordul se va cere de la părinţii lor sau de la tutorele lor.
  2. Cercetătorii psihoterapeuţi trebuie să cunoască şi să aplice în cercetările lor legile legate de obiectul cercetării şi legile adoptate privind cercetarea în domeniul sociouman.
  3. Cercetătorii psihoterapeuţi îşi asumă responsabilitatea faptului că, în realizarea cercetării vor lucra conform codului etic.
  4. Psihoterapeuţii trebuie să specifice clar, şi să ia în considerare legile publicaţiilor, alţi autori, cercetători, în ce măsură şi în ce proporţie au contribuit la apariţia publicaţiei.
  5. Psihoterapeuţii care publică cărţi, articole sau alte materiale de circulaţie largă sunt obligaţi să citeze exact, iar citatele să folosească referiri bibliografice.
  6. În cazul unor publicări psihoterapeuţii trebuie să convingă reprezentaţii editurilor sau reprezentanţii altor organizaţii să folosească corespunzător, în mod exact şi obiectiv materialele primite.
  7. VII. Ocrotirea pacienţilor

  8. Psihoterapeuţii nu folosesc relaţia terapeut – pacient pentru obţinerea unor avantaje sau pentru scopuri politice, religioase sau comerciale şi evită relaţiile sexuale.
  9. Psihoterapeuţii menţin relaţia cu pacienţii numai până când acest fapt  este necesar pentru atingerea scopurilor psihoterapeutice stabilite în contract. Psihoterapeuţii delimitează clar relaţiile personale şi relaţiile profesionale.
  10. În cazul copiilor afirmaţiile din punctul 2 sunt mult mai stricte,  conform acestui fapt psihoterapeuţii nu au dreptul să facă abuz de vulnerabilitatea şi influenţabilitatea mai accentuată a copiilor.

    VIII. Cooperarea profesională şi responsabilitatea socială

    1. Psihoterapeuţii sunt deschişi pentru a relaţiona cu pacienţii, cu studenţii, cu cei care sunt în curs de formare, cu diferite comunităţi şi cu publicul larg. Îşi expun punctul lor de vedere în cazul depistării unor incompetenţe şi în faţa unor manifestări de devalorizare a psihoterapeuţilor.
    1. Psihoterapeuţii au dreptul să folosească titlul de psihoterapeut numai dacă au obţinut examenul, dispun de certificat de psihoterapeut şi sunt pe lista publicată a psihoterapeuţilor. Îşi menţionează pregătirea lor în conformitate cu specificul metodei în care s-au format. Metoda specifică menţionată trebuie să fie în conformitate cu reglementările în vigoare publicate.
    1. Psihoterapeuţii nu-şi prezintă titlul lor drept rang mai înalt, nici direct nici indirect faţă de instituţii care cunosc mai puţin psihoterapia sau faţă de alte asociaţii psihoterapeutice.
    1. Psihoterapeuţii care angajează alţi psihoterapeuţi trebuie să evalueze dacă pregătirea profesională şi munca desfăşurată a angajaţilor coespunde cerinţelor profesionale.
    1. Psihoterapeuţii recunosc că activitătea de psihoterapeut se bazează pe mai multe şcoli psihoterapeutice. Sunt disponibili la schimburi de experienţă constructive cu alţi colegi formaţi în diferite şcoli psihoterapeutice, respectând celelalte şcoli şi orentări teoretice terapeutice. Nu încearcă să aiba avantaje, comportamentul lor se caracterizează prin loialitate, toleranţă şi cooperare.
    1. În cazul depistării nerespectării codului etic psihoterapeuţii au  responsabilitatea de a informa organele şi organizaţiile corespunzătoare. Informaţiile legate de nerespectarea codului etic vor fi tratate în mod confidenţial de către comisiile etice.
    1. Psihoterapeuţii sunt interesaţi să coopereze la elaboralea legilor şi reglementărilor, sau să informeze publicul larg de lipsurile existente legate de legile şi reglementările psihoterapiei.
    1. Psihoterapeuţii afirmă că activitatea lor profesională vizează în primul rând profesioniştii şi pacienţii, dar încearcă să implice publicul larg – în limitele posibile – în planificarea şi realizarea  activităţilor precum şi în reglementarea activităţii psihoterapeuţilor.

    IX. Monitorizare

    1. Psihoterapeuţii nu folosesc materiale publicitare derutante sau cu informaţii false.
    2. Psihoterapeuţii încearcă să evite cât posibil recrutarea pacienţilor prin intermediul reclamelor.
    %d bloggers like this: